Suntem înspre nori, până îi risipeam
Și din soarele noi,
îmi făceam partener
Hoinărind amândoi,
sub un petec de cer
Fericită că văd, că ascult și că sunt
Și așa am învățat
să surâd
și să cânt
Mai departe am
crescut ca un luger de dor
Ca o floare de câmp
pe un mare răzor
La o laltă cu crini, mărăcini și trifoi
Îndoită de vânt și bătută de ploi
Spitita de visul cum es de pacat,
Indemnata de
umbre si tot s-a intamplat,
Ca nici vantul, nici ploaia,
nimic nu m-aflant,
Si asa am
invatat
sa ma-nalt
si sa cant.
Pentru ca m-a iubit si intr-o zi a plecat,
Pentru ca l-am iubit,
insa nu l-am uitat,
N-am stiut nici sa plang,
nici sa rad n-am putut,
Am cantat doar mai trist,
dar apoi mi-a trecut,
Poate mi s-a parut,
poate ca a fost asa,
Poate cantecul lui nici nu ma va chema,
Dar ciudat, cateodata,
un simplu cuvant,
Mi-l
aduce inapoi
si atunci iar il cant.
Lalalalalalalalalala
Pentru ca am invatat cum sa sting un blestet,
In suvoiul tesint dintr-un simplu poet,
Si-am stiut cum sa sparg si zegaz si in zavor,
Sa-mi pun aripi de vis si cu ele sa zbor,
Sa-mi pun in soare sa-i iau numai doua sageti,
Si din aurul lor sa aprind dimineti,
Pentru mine si pentru batranul pamant,
Intelegeti de ce
va iubesc si va cant.
Lalalalalalalalalala