Ți-amintești mirosul spândetei
Și amurgul revărsat în ochii mei
Trăzile de argint pe care alergam Aerul vibrând,
te-a ridacând
Ce grăbiți eram pe-atunci, mai știi?
Noaptea lune ca învolburată-n zi Mâinile ardeau de-atâtea mângăieri
Spune-mi cât din toate acestea îți mai amintești
Nu e drept să fii uitat
Acele zile care la magice cristale luminau
Nu pot reneca-o fierit ca un aburrată și
toate câte ne-au unit
Ți-amintești cum mă
strigai pe-atunci Cum vroi să fie
nopțile mai lungi
Toate în jur cântam când noi tăceam
uimiți Și păream să fim mult prea fericiți
Să fie toate acestea să fie fost doar
vis O fereastră către un tărâm promis
Și ieți fara acum
fragmente de povești Spune-mi că din toate acestea îți mai amintești
Nu e drept să fii uitat Acele zile care la magice
cristale luminau Nu pot reneca-o fierit ca un aburrată și
toate câte ne-au unit
Nu e drept să fii uitat Să pierzi în
timp coporile din clipele de-atunci
Tot ce ai clădit cândva nu e drept să fii așa
Nu e drept să fii așa
Tot ce ai clădit cândva nu e drept să fii așa