Ce noro,
când nu știu despre frig,
Despre foame când e greu.
Pot întind mâna spre alți oameni,
Fiindcă nu simt gustul înghețului în gură.
Nu știu cât din mine aș compromi te Pentru-n centimetru de căldură.
Noroc,
că acasă nu-i vis, E-un loc unde pot să cresc,
Pot să iubesc,
pot să trăiesc,
Nu doar să nu mor.
Norocul meu nu-i ghinionul nimănui,
Norocul meu se înmulțește când îmi pare doi cui.
Norocul meu încerc să nu uit,
De cei ce-n pieza asta au doar lipsa lui.
Ce noroc,
că definez căderi,
În încă un motiv să te ridici de jos să speri.
Chiar dacă mă pasă din nou gravitația,
Am naivitatea să încerc din nou să sar.
Nu spun că viața-i roz,
din păcate ce strada spune,
Că-i mult nu vezi cu lupa din palate.
Norocul ți-l și faci,
dar când îl ai,
Dă mai departe din două linii de dialog.
Fă legalitate!
Fă legalitate!
Când toți privim același cer,
Dar unii simt ploaia ca pe furtună,
Și alții dansează pe ritm în care dură.
Norocul meu nu-i ghinionul nimănui,
Norocul meu se înmulțește când îmi pare doi cui.
Norocul meu încerc să nu uit,
De cei ce-n pieza asta au doar lipsa lui.
Norocul meu nu-i ghinionul nimănui,
Norocul meu se înmulțește când îmi pare doi cui.
Norocul meu încerc să nu uit,
De cei ce-n pieza asta au doar lipsa lui.
Să mă ierti pentru dățile în care,
În loc să fiu răspuns,
sunt în contrebare.
De ce-mi las fracărași să-ți stingă focul,
Uiți să fiu
lumină când am de tuneluri.
Uiți să mă uit din când în când în spate,
Ui că și eu credeam că nu se poate.
Ui că și eu credeam că nu se poate.
Norocul meu nu-i ghinionul nimănui,
Norocul meu se înmulțește când îmi pare doi cui.
Norocul meu încerc să nu uit,
De cei ce-n pieza asta au doar lipsa lui.