Toată lumea doarme dar la mine,
De trei zile somnul nu mai vine,
Stau la geam și tot privesc căsuța,
Din livada unde-mi stă mândruța.
Of, of, șaoleu, Rău mă arde sufletelul meu,
Of, of, șaoleu, Doar la tine mă gândesc mereu.
La căsuța cu privor,
Cu zorele prinse-n soară,
De cu ziua până-n seară,
Stau și mă totu-i mereu.
La căsuța mică cu privor,
Stă o fată care e în stare,
Numai cu o sărutare,
Să-mi stingă focul meu.
Trece iarna, vine primăvara,
Dar tot tristă-mi este inimiara,
Că mândruța rău mă ocolește,
Fiindcă ea pe altul iubește.
Of,
of,
șaoleu,
Fără ea îmi e atât de greu,
Of,
of,
șaoleu,
Doar la ea eu mă gândesc mereu.
La căsuța cu privor,
Cu zorele prinse-n soară,
De cu ziua până-n seară,
Stau și mă totu-i mereu.
La căsuța mică cu privor,
Stă o fată care e în stare,
Numai cu o sărutare,
Să-mi stingă focul meu.
Tot mereu cu plânsul și optatul,
Am ajuns să râdă între satul,
Rău te-aș pleste-n pat,
dar nu mă lasă,
Inimiara asta păcătoasă.
Of,
of,
șaoleu,
Rău mă arde sufletelul meu,
Of,
of,
șaoleu,
Cine o să mai stingă focul meu.
La căsuța cu privor,
Cu zorele prinse-n soară,
De cu ziua până-n seară,
Stau și mă totu-i mereu.
La căsuța mică cu privor,
Stă o fată care e în stare,
Numai cu o sărutare,
Să-mi stingă focul meu.