Glasul tău,
glasul tău,
Uită omul de-mnire,
De necaz, de bucurie uită,
Dar de cântic și câmpie
Și de glasul tău măriștie.
Cântecul norocului zis cu fara potruni,
Îngânatul lacrimii din adâncul inimii,
Cântecul norocului din desimea codrului,
Pentru-o fadă și-un plăcăru petrecut,
De glasul tău,
glasul tău,
glasul tău.
Ascru ca șuierul coasei prin iarbă,
Dulce ca vinul ce n-a prins să fiarbă,
Moale ca basmur șotit lângă vatră,
Viu ca scânteia țâșnită din piatră,
Rupt de furtună ca marea turbată,
Cald și sălbatic ca sânul de pată.
Și când i-aud zbuciumul,
Parcă sună tulnicul,
Tulnicul buciumul, tulnicul buciumul.
Te-ai pus geană peste geană,
Mi te-am prins în zidicoană sfântă,
Și când vine o codană,
Cu un fir de buruiană cântă,
Cătăria vântului,
geamătul pământului,
Prindesimea prafului,
plânsătul taracului,
Și-i marie să știi,
Că orice pacă și plăcă,
Sor iubir
la glasul tău.
glasul tău
glasul tău