Te-am lăsat să mă înveți cu fisuri,
crezând că ești bun,
crezând că n-o să le spui că-s defectul oarecum.
Nu am vrut să-mi pansez sufletul când mi-ai
oferit un umăr să-mi plâng durerea și cântec.
Te-am lăsat să mă înveți pe de rost,
uitând că vulnerabilitatea are un cost.
Și nu ești tu de vină că ai profitat,
vină ea mea că am uitat
cine sunt, de fapt.
