Dragostea noastră a fost Cam sucită fără de rost,
Ca-nceput în primăvară,
Ca un vop de lăcră-mioară,
Și la urmă a murit, Ca un plâns înăbușit.
Și la urmă a murit, Ca un plâns înăbușit.
Dar era mă ia mântoi,
Pindinică bibiloi,
Când ardea soarele-n toi,
Parcă dase boala nou.
Bura ta de muiere,
De dulceasă și de miere,
Era arșiță și doare,
Mă topea și dar coare.
Mă
topea și dar coare.
Ai, ai, ai, tâți pica vorba domoală,
Ca de sfinte culi de boală,
Lacrimă erau și stea,
Ochii tăi de peruzea.
S-a ivit un domnișor, Care te-a vrăjit ușor,
Ori ți-a fost mintea năucă,
De te-a prins dorul de ducă.
Au murit de-atunci a toate,
Ceasul vechi de ce mai bate,
Când în fiecare zi,
Toate sunt cum n-ar mai fi.
