Cu pasul mic și măsurat,
Cu chipul ei fără băcat,
Parcă zburat.
Cu dimineața strânsă-n păr,
Cu ochii numai adevăr,
Afla și ea.
De tăinuitele comor,
Ascunse într-un coș cu flori,
Și cum zâmbea,
O urmăream fără cuvânt,
Cu rochea fluturând în vânt,
Părea un înger pe pământ.
Așa părea,
Aș da orice, doar să mă lași,
Pe urmele acestor pași,
Aș da orice,
dar să nu-mi iei,
Lumina sâmbetului ei,
Orice aș da.
Vitrina unei librării,
Belșug de cărți și jucăria,
O captiva.
Poate că eu n-am înțeles,
Ce căuta,
ce și-a ales,
La ce privea.
Iar ploaia care a lăcrimat,
Și genele i-a-nrorat,
O amuza.
Și aștepta la semafor,
Un porumbel nerăbdător,
Ca înaintea unui zbor,
Și fredona.
Aș da orice,
să pot afla,
Ce căuta,
la ce visea,
Aș da orice,
să-i pot păzi,
Pot vedea în fiecare zi,
Orice aș da.
Trecuse oră ca un gând,
De când o urmăream visând,
La fel ca ea.
Dar al fel ce puteam să fac,
Întinerise-mi cu-n veac,
Mergând așa.
De n-ar fi dispărut din drum,
Veneam în urma ei și-acum,
Privind la ea.
Nu știu măcar cum o chema,
Știu doar că fata ce zâmbea,
Nici șapte ani nu cred că avea,
Atât avea.
Aș da orice,
să aud mereu,
Cântând copii în jurul meu,
Să le pun miere în izvor,
Și soare mult în ochiilor,
Orice aș da.